Tesla Model X se anunţă ca fiind cel mai rapid SUV de serie din lume

Autor: Andrei Ştirbu 02 sept. 2015 Știri auto
Tesla Model X se anunţă ca fiind cel mai rapid SUV de serie din lume

Au trecut cam trei ani de când am văzut primele schiţe cu Tesla Model X, un SUV electric, cu şapte locuri, care va avea cam acelaşi impact în universul motoarelor termice pe care l-a avut şi limuzina Model S. Adică imens. 

Deocamdată, totul este în stadiul de zvon, însă unul fezabil. Familistul electric de la Tesla se va folosi de cei 262 de cai-putere de pe puntea faţă şi de cei 510 de pe roţile din spate pentru a accelera de la 0 la 100 km/h în 3,2 secunde, în modul Ludicrous.

Altfel, în regim „normal”, sprintul 0-100 km/h s-ar desfăşura în 3,8 secunde, viteza maximă a lui Model X fiind de 250 km/h. Consumul electric se anunţă de 386 km cu un plin de baterie.

Şi da, va avea şi „uşile şoim” în versiunea de producţie de serie.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide